Momentul despărțirii de părinți, fie și pentru un timp foarte scurt, reprezintă, pentru copii, unul dintre primele contacte cu anxietatea. Totuși, anxietatea de separare întâlnită în rândul copiilor preșcolari poate avea repercusiuni pe termen lung și poate afecta chiar și adolescenții.
Tulburările de anxietate sunt printre cele mai frecvente tulburări psihologice la pacienții mai tineri, afectând între 6% până la 20% din copiii și adolescenții din țările dezvoltate. Mihai Bran, medic primar psihiatru, îți explică pas cu pas și în detaliu ce este, de ce apare, cum se previne și cum se tratează anxietatea de separare.
Ce este anxietatea de separare
Conform APA, anxietatea de separare este singura tulburare de anxietate limitată la copilărie sau adolescență, putând debuta chiar și înaintea vârstei de doi ani.
Tulburarea de anxietate de separare (SAD) este definită de grija excesivă, persistentă și nerealistă în ceea ce privește separarea de părinți sau de alți membri ai familiei.
Tinerii cu SAD prezintă distress și suferință înainte de separare sau în timpul încercărilor de separare. Copiii sau adolescenții afectați anxietatea de separare își fac griji în mod excesiv pentru siguranța și sănătatea lor sau a mamei și a tatălui atunci când sunt separați de aceștia, au dificultăți în a dormi singuri, coșmaruri, pot manifesta frecvent probleme somatice și pot refuza să stea departe de casă.
Cauzele anxietății de separare
Specialiștii iau în calcul ideea în care anxietatea de separare la copii ar fi, de fapt, consecința unor evenimente marcante. Combinate cu alți factori, acestea pot fi cauzele care pot duce, în cazul copilului, la o teamă nefondată de a fi părăsit pentru totdeauna.
Schimbarea mediului (fie că este vorba despre mutarea într-o nouă locuință, fie că au ajuns la vârsta când ar trebui să meargă la grădiniță sau la școală), despărțirea de familie, despărțirea de un părintele rămas singur după moartea celuilalt părinte, chiar și pentru câteva ore, ar putea însemna o traumă pentru cei mici. Divorțul, dispariția cuiva drag, despărțirea de o persoană apropiată sunt alți factori care determină apariția anxietății de separare.
Studiile ADDA arată că și ereditatea este un factor în tulburarea de anxietate de separare. Unii copii, probabil din motive genetice, sunt “inhibați comportamental.” Chiar și la vârsta de patru luni, inimile lor bat mai repede și se micșorează când întâlnesc străini. Acești copii sunt cel mai susceptibili de a suferi de tulburare de anxietate de separare.
Cel mai important sentiment pe care copiii îl investesc în adulți este încrederea. Despărțirea de cineva în care au investit încredere le-ar afecta percepția cu privire la nivelul de siguranță.
Stresul cauzat de nivelul mare de cerințe de la școală, de situația familială sau legat de orice alt element din viețile lor sunt o cauză majoră a anxietății de acest tip.
Protecția excesivă pe care le-o oferă părinții îi poate face pe cei mici să considere că aceasta este o stare naturală și poate duce și la situația în care, neglijați pentru câteva secunde, copiii intră în panică.
Simptome și primul semnal de alarmă
În cazul copiilor și adolescenților, simptomele anxietății de separare pot varia, în funcție de vârstă, dar includ adesea următoarele manifestări:
- suferință excesivă și repetată cu privire la posibilitatea de a fi departe de casă sau de cei dragi;
- griji constante despre pierderea unui părinte sau a altei persoane iubite din cauza unei boli sau a unui eveniment neprevăzut;
- îngrijorare constantă că se va întâmpla ceva rău cu ei, cum ar fi pierderea sau răpirea, provocând separarea de părinți sau de alți membri dragi ai familiei;
- refuzul de a fi departe de casă din cauza fricii de separare;
- refuzul de a fi acasă singuri fără un părinte sau o altă persoană dragă;
- reticența sau refuzul de a dormi departe de casă fără un părinte sau o altă persoană dragă în apropiere;
- coșmaruri frecvente despre separare;
- dureri de cap, dureri de stomac sau alte simptome atunci când separarea de un părinte sau de o altă persoană iubită este anticipată.
Este important să se acorde atenție acestor simptome, mai ales dacă persistă sau devin problematice pentru copil sau adolescent în viața de zi cu zi.
Diagnostic
Conform AACAP, tulburarea de anxietate de separare la copii este adesea diagnosticată pentru prima dată la vârsta de 6 sau 7 ani, atunci când un copil merge la școală. Unii copii dezvoltă tulburarea în jurul vârstei de 12 ani, la trecerea dintr-o etapă școlară în alta. Problema este mai frecventă la fete și este asociată cu depresia la copii și alte tulburări de anxietate, în special anxietate socială (timiditate incapacitantă) și tulburarea de panică.
Complicații
Anxietatea de separare nu este doar o problemă emoțională temporară, aceasta poate avea complicații serioase atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți, dacă nu este tratată adecvat.
Dacă anxietatea de separare persistă sau devine cronică, poate crește riscul de dezvoltare a depresiei. Copiii care suferă de anxietate de separare pot avea dificultăți în dezvoltarea abilităților sociale și emoționale. Ei pot deveni mai izolați și pot avea mai puține relații sociale.
Persoanele care au avut anxietate de separare în copilărie pot avea un risc crescut de a dezvolta alte tulburări de anxietate sau alte tulburări psihologice în adolescență sau la vârsta adultă, precum atacuri de panică sau fobii. Uneori, anxietatea de separare poate fi asociată cu probleme legate de alimentație, cum ar fi refuzul de a mânca în absența părinților sau fluctuații în greutate.
Este important să se acorde atenție precoce anxietății de separare și să se caute ajutor de specialitate pentru evaluare și tratament. Cu ajutor adecvat, anxietatea de separare poate fi gestionată și se pot evita complicațiile pe termen lung.
Metode de tratament
Spre deosebire de adulți, copiilor le lipsește capacitatea de a evalua situația la dimensiunea ei reală. La vârste fragede, lipsa părintelui pentru o anumită perioadă a zilei reprezintă dispariția acestuia pentru totdeauna. Copiii sunt sensibili la schimbări majore, iar tot ce e nou poate fi perceput ca un pericol. Ei supraestimează orice situație ipotetică și se tem de probabilitatea ca aceasta să se întâmple.
Acordă timp discuțiilor cu copilul
Dacă fenomenul este abia la început, acesta poate fi stopat printr-o încercare de comunicare cu cel mic, prin care să i se ofere explicații pe înțelesul lui despre diferența dintre probabilitatea ca ceva rău să se petreacă și posibilitatea întâmplării acelui lucru. Esențială este antrenarea capacității copilului de a analiza situația și de a o interpreta corect, de a învăța metode de a deveni independent potrivite fiecărei etape de vârstă.
Poți face acest lucru prin:
- Stabilirea unei comunicări deschise și empatice cu acesta, astfel încât copilul să se simtă confortabil să îți împărtășească temerile și preocupările sale. Ascultă cu atenție, fără a judeca și oferă-i sprijinul emoțional de care are nevoie.
- Ajutarea copilului să învețe să facă față situațiilor dificile și să dezvolte reziliență. Poți face acest lucru prin discuții despre cum să își gestioneze stresul, să își exprime emoțiile și să găsească soluții la probleme.
- Înțelegerea că independența și capacitatea de analiză evoluează odată cu înaintarea în vârstă. Setează așteptări realiste și adaptate vârstei copilului pentru a evita frustrările și stresul excesiv.
- Încurajarea copilului să ia decizii mici și să își asume responsabilități adecvate pentru vârsta lui. De exemplu, poți să îl lași să aleagă hainele pe care le va purta sau să se implice în pregătirea micului dejun.
- Sprijinirea copilului să învețe gradual cum să gestioneze riscurile și să înțeleagă consecințele acțiunilor lui. Discutați despre siguranță și asigură-te că cel mic înțelege riscurile și beneficiile alegerilor sale.
Un specialist poate ajuta
Anxietatea de separare la copii nu reprezintă întotdeauna o fază trecătoare. În cazul în care aceasta devine o stare generală, ajunge să afecteze atât calitatea vieții micuților, cât și pe cea a părinților și este recomandată discuția cu un specialist. Pentru a te pregăti să discuți cu specialistul, îți recomandăm să pregătești o listă cu:
- Simptomele de anxietate ale copilului. Când apar, cât de mult îl afectează?
- Ce determină copilul să fie stresat? Include orice schimbări majore sau evenimente stresante pe care le-a experimentat recent sau posibile traume din trecut.
- Orice antecedente familiale ce vizează probleme de sănătate mintală. Notează dacă voi (soțul / soția, părinții, bunicii, frații sau alți copii) v-ați confruntat cu probleme de sănătate mintală.
- Orice alte probleme de sănătate fizică sau emoțională pe care le are copilul.
- Menționează dacă copilul urmează tratamente, fie ele alopate sau de alt tip.
- Întrebări suplimentare pe care dorești să le adresezi specialistului.
Suntem aici, gata să îți fim alături și pregătiți să te ajutăm, indiferent ce tulburare s-ar ivi pe parcursul dezvoltării emoționale a copilului tău.
Surse:
https://dictionary.apa.org/separation-anxiety-disorder
https://www.nhs.uk/conditions/baby/babys-development/behaviour/separation-anxiety/
